Pentru sfîrşitul anului farmaciştii prognozează o majorare cu încă 6-7% a preţurilor la medicamente. Creşterea anuală va atinge 15% - de 2,5 ori mai mult decât în 2008.
Principalele cauze ale creşterii preţurilor sunt ”instabilitatea monedei naţionale, precum şi criza economică mondială”, a spus vicedirectorul Agenţiei Medicamentului, Vladimir Safta.
”În cadrul campaniei pentru utilizarea raţională a medicamentelor, organizată în luna mai de ministerul Sănătăţii, au fost depistate nenumărate încălcări. În special, au fost amendaţi medicii care îşi trimiteau pacienţii la farmaciile ”sale”, pentru a obţine procente din vânzarea medicamentelor”, a spus Safta.
El a relatat că pe piaţa medicamentelor a Moldovei există peste 6 mii de denumiri de medicamente, dintre care doar 12% sunt de producţie autohtonă. În acelaşi timp, doar 2 mii de medicamente sunt eliberate fără prescripţie medicală.