„Preţurile la medicamente nu vor fi reduse. Fie că Filat nu poate să facă acest lucru, fie că el este implicat în acest business”, este de părere preşedintele Congresului Societăţii Civile, Fiodor Ghelici. Aceste declaraţii au fost lansate luni, 17 ianuarie în cadrul unei conferinţe de presă, unde au participat membrii Congresului.
Ghelici mai spune, că problema se ascunde în implicarea înalţilor funcţionari, care nu sunt traşi la răspundere, deoarece ei vor trebui să spună deschis cu cine s-a împărţit şi cât le-a dat.  “Nu trebuie de început prin a micşora preţurile la medicamente în farmacii, căci nu e vina farmaciilor, ci a importatorilor. Dacă ar fi avut premierul voinţă politică, acest lucru s-ar efectua într-o săptămână. Însă el va putea renunţa la o asemenea sursă importantă de venit cum sunt medicamentele”, a afirmat Ghelici.
Igor Căldare, membru al Congresului, susţine că trebuie implementat un mecanism de control asupra organelor de influenţă. “Noi insistăm sa fie create mecanisme de gestionare a “cinovnicilor”, a Procuraturii, a MAI-ului, CCCEC-ului şi a “celor care deschid gura”. Faptul că la noi se fură, nu înseamnă că trebuie să atacăm doar persoana, ci problema în sine: de ce a fost posibil de furat”, explică Igor Căldare.
Conform datelor prezentate de membrii Congresului, în Europa, medicamentele pot fi cumpărate de 3 ori mai ieftin. Iar drept soluţie ei propun să fie preluate sub control preţurile de import ale medicamentelor şi să fie monitorizate mai strict depozitele şi importatorii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE