Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene efectuează o vizită comună în Republica Moldova de Ziua Europei.

Parlamentul va organiza, pe data de 9 mai, discuții despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și despre cum instituțiile parlamentare din statele membre ale UE pot susține viitorul european al țării noastre. La discuții vor participa președinți ai grupurilor de prietenie cu statele membre ale Uniunii Europene, deputați din diferite țări, ambasadori ai statelor membre ale UE.

În deschiderea evenimentului, vor rosti mesaje de salut președintele Parlamentului, Igor Grosu; Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn și vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman. Reuniunea va fi prezidată de președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru. Vorbitorii principali ai evenimentului vor fi Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru integrare europeană, deputații Radu Marian și Oazu Nantoi, care se vor referi  la situația actuală din sectorul economic și energetic, precum și la lupta cu dezinformarea, știrile false și războiul hibrid.

Oficialii vor participa și la Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale. Ulterior, președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale UE vor merge la Ungheni, unde se vor familiariza cu mai multe proiecte implementate cu suportul Uniunii Europene.

Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, va susține un discurs alături de șeful statului Maia Sandu, la inaugurarea Orășelului European în Piața Marii Adunări Naționale.

În acest an, Ziua Europei are genericul „Libertate, Pace, Prosperitate – Europa ești tu!”. Tradiționalul Orășel European va fi inaugurat la Chișinău pe 9 mai și la Bălți pe 19 mai. Activitățile dedicate Zilei Europei vor avea loc pe tot parcursul lunii mai.

30 de proiecte finanțate de UE, care acordă asistență în varii domenii, precum dezvoltare rurală, economică, socială, vor oferi vizitatorilor Orășelului European din Chișinău informații despre activitățile derulate, despre cine sunt sau pot deveni beneficiari concreți ai acestei asistențe.

De asemenea, reprezentanți ai 18 state membre ale Uniunii Europene vor împărtăși tradițiile lor culturale și culinare pe Aleea „Echipa Europa”, unde se vor desfășura diverse concursuri și lecții de limbi străine.

Pe parcursul zilei, în cadrul Orășelului European vor fi organizate și activități interactive și educative pentru copii de toate vârstele, organizate pe parcursul întregii zile, cum ar fi: pictură pe față; jocuri de societate; concursuri de desen; activități sportive; spectacole de dans susținute de cluburile de creație ale copiilor în fața scenei principale.

Seara va culmina cu un concert, la care vor evolua : ambasadorul Uniunii Europene Jānis Mažeiks, Cristi Aldea-Teodorovici, Lupii lui Calancea și Kalush Orchestra din Ucraina, câștigătorii Eurovision Song Contest 2022.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE