Germania, țară fondatoare a Uniunii Europene, are „un rol activ” în susținerea parcursului european al Republicii Moldova și în dezvoltarea economiei naționale. Totodată, Germania este un „partener comercial-cheie” și o „importantă sursă de investiții străine directe”, care aduc inovație și generează locuri de muncă sigure și bine plătite în țara noastră, i-a transmis președintele Maia Sandu ministrului german de Externe, Johann Wadephul, care a efectuat pe 1 iulie o vizită la Chișinău.

Șeful diplomației germane a ajuns spre seară în R. Moldova, în prima sa vizită la Chișinău după preluarea mandatului în mai 2025, după ce a purtat discuții cu oficiali de la Kiev. Oficialul a vizitat Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din centrul capitalei, apoi a făcut o scurtă declarație de presă, reconfirmând sprijinul german pentru parcursul european al R. Moldova. Ulterior, ministrul federal al Afacerilor Externe din Germania a luat cina cu șefa statului, notează radiomoldova.md

Ministrul de Externe al Germaniei, la Chișinău: „În Uniunea Europeană, fiecare țară își poate păstra identitatea, obiceiurile și tradițiile”

Un comunicat de presă al Președinției arată că Maia Sandu a exprimat recunoștință pentru sprijinul consistent oferit de Germania în gestionarea crizelor recente, inclusiv prin contribuții esențiale în sectorul energetic - sprijin care a permis reducerea poverii facturilor pentru cetățenii R. Moldova.

De asemenea, președinta a menționat suportul pentru proiectele care îmbunătățesc nivelul de trai, precum extinderea rețelelor de apă și canalizare la Cahul, Călărași, Strășeni și pentru consolidarea sectorului apărării.

„Discuțiile au vizat și necesitatea asigurării unor alegeri parlamentare corecte și protejate de influențe externe”, transmite Președinția, adăugând că întâlnirea a reconfirmat „relațiile solide de parteneriat dintre cele două țări, precum și angajamentul comun pentru promovarea păcii și securității în regiune”.

Menționăm că șeful diplomației de la Berlin și-a exprimat speranța că cetățenii Republicii Moldova vor decide, la alegerile parlamentare din 28 septembrie, să urmeze în continuare calea europeană: „Dacă își doresc acest lucru, atunci vor avea sprijinul Republicii Federale Germania în acest parcurs”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE