Președintele Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, a precizat, în timpul audierilor din Parlament asupra raportului de activitate a instituției pentru anul trecut, că primește un salariu lunar de 31 de mii de lei. Vițu a vorbit și despre salariilor altor membri, inclusiv cel al funcționarilor din CA, notează jurnal.md

„Pe card 31 de mii acum. În primul an de mandat - 15 mii de lei pe card. Vicepreședinta are 90 la sută, adică cu o mie mai puțin. Membrii CA în primul an au primit pe card 11400 de lei. Acum primesc cred că 20 de mii de lei. La nivelul funcționarilor, când am venit eu salariile erau între 5 și 7 mii de lei. Mie îmi era rușine să semnez astfel de salarii. Mă bucur mult că am reușit să creștem salariile pentru Direcția de control până la 7-9 mii de lei. Pentru șefii de subdiviziuni de la 8-9 mii am ajuns la 11-12 mii de lei. Bineînțeles contează și vechimea în muncă”, a menționat Liliana Vițu.

Președintele Consiliului Audiovizualului a negat informațiile lansate de deputatul PSRM, Inga Sibova că membrii CA ar primi sporuri la salariul de bază.

„Este fals, nu știu cine v-a dat aceste date. Dacă e să citiți hotărârea de Guvern cu privire la bonusuri, conducerea autorității nici măcar nu este eligibilă pentru astfel de bonusuri. E fals ce vi s-a pus pe hârtie”, a menționat Liliana Vițu.

Precizăm că actuala componență a Consiliului Audiovizualului a fost numită de Parlament în decembrie 2021 pentru un termen de șase ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE