Vlad Filat a anunțat că Misiunea FMI și-a amânat vizita în Republica Moldova, programată pentru sfârșitul lunii februarie 2013, din cauza incertitudinilor de pe scena politică din țară.

Misiunea FMI și Guvernul Republicii Moldova au convenit de comun acord ca această vizită să fie amânată. „În asemenea situație, când nu există certitudine și stabilitatea politică, Misiunea Fondului Monetar Internațional nu avea cum să-și îndeplinească agenda. Urma să facem evaluările de rigoare și să convenim asupra deciziilor care ar fi dus la finalizarea programului pe care îl are Guvernul Republicii Moldova cu aceată instituție financiară internațională”, a spus Filat.
Deocamdată nu a fost stabilită o nouă dată pentru vizita misiunii FMI în Republica Moldova.Ultima vizită a misiunii FMI în Republica Moldova a avut loc în luna noiembrie a anului trecut.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE