Premierul Dorin Recean a revenit la situația din justiție. El a declarat în debutul ședinței guvernului că guvernarea va continua reformele implicit Pre-Vettingul, crearea Curții Anticorupție indiferent ce se întâmplă în acest sector. Recean iarăși a utilizat sintagma minoritate coruptă și a mai spus că ea deligitimează sistemul judecătoresc.

„Situația din justiția moldovenească iese deja din tiparele teatrului absurdului. Dar, vreau să spun că vom continua să insistăm pe această reformă și curățarea sistemului. Pre-vettingul va continua și Curtea Anticorupție va activa. Înțeleg frustrările, am auzit niște lamentații, dar vreau să transmit acestor minorități corupte: nu puteți pretinde independență, dacă nu aveți legitimitate. Și voi ați ieși din legitimitate.

Recean a invocat o situație legat de hotărârile judecătorilor pe cazurile privind accidentele rutiere și a solicitat ministrului de Interne o analiză a a acidentelor rutiere grave, din ultimii 5 ani, unde judecătorii au pronunțat sentințe discutabile.

„Eu vă pot da exemple concrete, care afectează oameni concreți: atunci când poliția documentează de câteva ori aceeași oameni beți la volan, ca peste o anumită perioadă de timp, aceștia să comită accidente în care mor alți oameni. Vreau să văd ce a stat la baza deciziilor acestor judecători, care a justificat eliberarea acestor oameni. Vom începe de aici. Înțeleg că subiectele anticorupție sunt mai lungi și complexe, dar acum vorbim despre viețile oamenilor”, a spus Recean.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE