Lideri de partide politice, vicepreședinți și persoane care, în prezent, dețin funcții înalte în stat, au semnat pentru înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din Constituție cu cea de „limbă română”, anunță Politik.md.
Este vorba despre 26 de personalități politice, care în anul 2008 au deținut funcțiile de deputați în Parlament și care au semnat o inițiativă de modificare a Constituției R. Moldova. Inițiativa a parvenit din partea Vitaliei Pavlicenco, care în prezent este liderul Partidului Național-Liberal și a lui Valeriu Cosarciuc, care este co-președinte al Partidului Popular din R. Moldova.
Alături de cei doi sus-menționați au mai semnat : directorul Institutului „Politicon”, Anatol Țăranu; ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca; liderul PLDM, Vlad Filat; președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov; deputatul PD, Valeriu Guma; ex-ministrul Educației, Leonid Bujor; actuala ministră a Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga; ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan; ambasadorul R. Moldova în Franța, Oleg Serebrian; ex-viceministrul Justiției, Gheorghe Susarenco; deputatul PD, Oleg Țulea; precum și o mulțime de alte personalități: Alexandru Lipcan; Valentina Golban; Vasile Colța; Ion Ciontoloi; Igor Klipii; Anatol Onceanu; Dumitru Ivanov; Lora Grosu; Ion Neagu; Zoia Jalbă; Valentina Cușnir; Vasile Grozav; Vasile Balan.
Într-un articol postat pe blogul inițiatoarei Vitalia Pavlicenco, politiciana susține că și-a dorit să reposteze această listă a deputaților semnatari, în ajunul Zilei Independenței și a Sărbătorii „Limba noastră cea Română”, deputați care au reușit să semneze actul în plin regim comunist în R. Moldova.
Atunci mai erau în Parlament deputați PPCD și un grup condus de Dumitru Braghiș, desprins din AMN, care a avut, de asemenea, parlamentari ce nu au semnat, printre care și Serafim Urechean cu Veaceslav Untilă, din Alianta „Moldova Noastră”. Acest fapt a împiedicat înaintarea inițiativei legislative, care trebuia să întrunească minimum 33-34 semnături.
Vreau să mulțumesc, și pe această cale, cunoscutului și neobositului publicist și cercetator-filolog Vlad Pohilă, care a contribuit la elaborarea textului din Expunerea de motive”, mai scrie liderul PNL.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE