Partidul Liberal (PL) insistă ca guvernul Greceanîi II să înceteze ingerinţa grosolană în politica de admitere la studii în instituţiile de învăţământ superior şi obstrucţionarea accesului la studii superioare universitare.
Deoarece ”aceasta contravine articolului 35 al Constituţiei Republicii Moldova, care consfinţeşte dreptul nestingherit al fiecărui cetăţean la studii de orice nivel”, a declarat Mihai Ghimpu, liderul PL, miercuri, 22 iulie, într-o conferință de presă, transmite Politik.
Partidul Liberal nu este de acord nici cu planul de înmatriculare care ”nu are la bază un studiu ştiinţific sau o analiză a pieţii muncii republicane şi regionale, lăsând să transpară de o manieră foarte clară tactica PCRM”, a menționat Ghimpu.
În cadrul aceleiași conferințe, Ana Guțu, candidat la funcția de deputat PL a spus: ”condamnăm politica guvernului Greceanîi II de a restricţiona numărul locurilor la ciclul 2 masterat, care asigură continuitatea ciclului licenţă şi prevede pregărirea aprofundată a specialiştilor în diverse domenii”.
Astfel, în anul 2009 se propun doar 3445 locuri pentru studii de masterat, ceea ce constituie doar 30% din numărul total al absolvenţilor ciclului 1 licenţă în anul 2009. ”Universităţile s-au pomenit într-o criză fără precedent, când sunt nevoite să opereze concedieri în masă, să reorganizeze facultăţi şi catedre, pentru a supravieţui în condiţiile unui buget precar şi niciodată pus la dispoziţie în termene utile”, a conchis Guțu.