Partidul Liberal a venit cu propunerea ca de-a lungul râului Nistru să fie instalate posturi vamale și fiscale. Asta pentru ca autoritățile de la Chișinău să poată controla fluxul mărfurilor și al cetățenilor, care vor intra sau care vor ieși de pe teritoriul din dreapta Nistrului, anunță Politik.md.
„Acestea vor putea asigura controlul fluxului de oameni și mărfuri prin hotarul de Est  cu Ucraina. Aceasta nu înseamnă instalarea unei linii de frontieră, fiindcă frontiera este la hotar cu Ucraina. Aceste posturi trebuie instalate temporar, până la soluționarea direfendului transnistrean. Altfel nu vedem cum putem asigura controlul în acea zonă”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit liberalului, toate acestea sunt necesare în contextul Summitului din această toamnă, care va avea loc la Vilnius, unde se va discuta despre parafarea Acordului de Asociere al R. Moldova cu UE. De asemenea, liderul PL susține că UE nu va accepta ca prin Moldova în UE să vină mărfuri necontrolate din Rusia și Asia, precum și cetățeni.
Mihai Ghimpu nu a ratat ocazia să critice din nou acțiunile actualei Coaliții Pro-Europene, menționând că declarația pe care a adoptat-o nu este una categorică și că nu a respectat recomandările UE, cu privire la retragerea trupelor și armelor militare rusești de pe teritoriul regiunii transnistrene. În context, PL insistă ca Rusia să fie exclusă drept garant în cadrul negocierilor în format „5+2”, deoarece ar fi un stat agresor. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE