Piețele bursiere asiatice cad puternic luni, în condițiile în care temerile că Statele Unite s-ar putea îndrepta spre recesiune au determinat investitorii să fugă de activele de risc, pariind în același timp că vor fi necesare reduceri rapide ale dobânzilor pentru a salva creșterea economică, transmite Reuters.
Contractele futures pe Nasdaq au scăzut cu 2,9%, în timp ce contractele futures pe S&P 500 au scăzut cu 1,6%. EUROSTOXX 50 futures a scăzut cu 0,8%, iar FTSE futures cu 0,5%.
Investitorii pariază că Rezerva Federală americană va face reduceri mai agresive ale ratelor dobânzilor în acest an, după ce săptămâna trecută cifrele slabe privind creșterea locurilor de muncă în SUA au stârnit temeri legate de o recesiune.
Piețele futures indică faptul că Fed va reduce ratle cu 0,5 puncte procentuale în septembrie, la următoarea reuniune de politică monetară și cu încă 1 punct procentual până la sfârșitul lunii ianuarie 2025.
Anxietatea legată de perspectivele de creștere afectează prețul cuprului, care este considerat un indicator al economiei globale. Cotația cuprului a scăzut pe bursa din Londra a scăzut cu 1,9%, la 8.887 de dolari pe tonă metrică, cel mai scăzut nivel din 28 martie, arată datele Reuters.
Bursele europene au deschis în scădere luni, în condițiile în care temerile legate de recesiunea din Statele Unite continuă să afecteze piețele de acțiuni.
În primele ședințe de tranzacționare, Bursa de la Paris a scăzut cu 2,64%, Londra cu 2,10%, Frankfurt cu 2,38% și Amsterdam cu 3,48%. Sectoarele bancar și tehnologic au fost cele mai afectate. Barilul Brent, referința internațională, a scăzut cu 1,1% sau aproape un dolar la 75,91 $/baril, cel mai scăzut nivel din ianuarie, potrivit The Guardian.
Și indicele Nikkei s-a prăbușit cu 12,4% la închidere, cea mai mare scădere în puncte din istoria sa
Pe fondul acestui declin averile bogaților planetei de asemenea au scăzut. Averea netă a lui Jeff Bezos a scăzut vineri cu 15,2 miliarde de dolari, fiind în topul declinului financiar amplu care a şters 134 miliarde de dolari din averile celor mai bogaţi 500 de oameni din lume, după prăbușirea bursei de la New York, transmite Bloomberg. La Bursa de la New York, acţiunile Amazon.com Inc au scăzut cu 8,8%, pe fondul declinului general de pe pieţele bursiere, astfel încât averea netă a lui Jeff Bezos s-a redus la 191,5 miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg, notează Agerpres.
Indicele Nasdaq 100 al Bursei de la New York a scăzut cu 2,4% vineri, ceea ce a afectat şi averile altor miliardari, inclusiv a lui Elon Musk şi a lui Larry Ellison (de la Oracle Corp), ale căror averi nete s-au redus cu 6,6 miliarde de dolari şi, respectiv, cu 4,4 miliarde de dolari. Incertitudinile privind posibilele reduceri ale dobânzii de către Rezerva Federală a SUA, precum şi unele rezultate financiare dezamăgitoare, au dus la intrarea indicelui Nasdaq în teritoriul de corecţie, ştergând mai mult de 2.000 miliarde de dolari din valoare în doar trei săptămâni. Declinul acţiunilor Amazon, cel mai sever din aprilie 2022, vine după ce compania a anunţat că intenţionează să continue cheltuielile masive cu inteligenţa artificială (AI), în detrimentul profiturilor sale pe termen scurt. Miliardarii din domeniul tehnologiei Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi Larry Page au pierdut de asemenea vineri peste trei miliarde de dolari fiecare, pe fondul declinului acţiunilor Meta Platforms Inc şi Alphabet la Bursa de la New York. Miliardarii din acest domeniu s-au confruntat cu o scădere a averilor lor de 68 miliarde de dolari, conform Bloomberg.