Un contingent de militari ai Armatei Naţionale a fost detaşat în dimineaţa zilei de miercuri, 7 iulie, pentru evacuarea forţată a locuitorilor din satul Cotul-Morii şi Nemţeni, unde au fost inundate peste 150 de gospodării.
Potrivit informaţiei operative, digurile de protecţie ridicate în ultimele zile în lunca Prutului au cedat, iar militarii Armatei Naţionale au fost solicitaţi să evacueze populaţia sinistrată şi bunurile materiale care mai pot fi salvate de puhoiul de apă.
În operaţiunea de evacuare sunt antrenaţi 36 de militari ai Brigăzii „Ştefan cel Mare” din Chişinău. Superiorul contingentului militar, căpitanul Ilie Ciocoi, a relatat că militarii Armatei Naţionale au început misiunea de evacuare a oamenilor din Cotul-Morii începând cu ora cinci dimineaţa. Cetăţenii afectaţi de calamitate, a specificat sursa citată, au fost transportaţi cu două maşini militare în localitatea Obileni, unde vor fi adăpostiţi de rude şi primărie până la retragerea apelor.
De menţionat că, militarii îi evacuează în mod prioritar pe bătrânii şi copiii din localitate. Deşi, deocamdată, nu există date exacte despre numărul de oameni care urmează a fi evacuaţi, se estimează că în total vor fi retraşi din zonă circa 400 de persoane.
Totodată, un grup de militari ai Armatei Naţionale, evacuează în prezent populaţia din satul Măcăreşti. Conform estimărilor în această localitate se află în calea apei circa 100 de gospodării.
În prezent, Armata Naţională a mobilizat în zonele de calamitate 65 de militari.