Bărbatul ce a răpit un polițist și l-a sechestrat în regiunea transnistreană a fost condamnat la închisoare cu executare. Totuși, acesta nu se află după gratii, după ce judecătorii au respins demersul procurorilor de a-l aresta pe învinuit, astfel că acesta a fost lăsat să fugă, iar sentința a fost pronunțată în lipsa sa, informează Politik.md.
Procuratura Generală anunţă despre condamnarea la 7 ani închisoare, a reprezentantului unei firme de transport, care, de comun cu şase angajaţi ale aşa-numitelor structuri de forţă ale autoproclamatei regiuni transnistrene, l-au răpit pe un poliţist din cadrul Inspectoratului de poliţie Bender. Ancheta a demonstrat că, pe 29 noiembrie 2014, deplasându-se la serviciu la volanul automobilului personal, angajatul Inspectoratului de poliţie Bender a fost stopat la un „post de control” din municipiul Bender de către şase persoane, îmbrăcate în uniforma aşa-numitelor „serviciu de migraţiune”, „vamă” şi „grăniceri” ale regiunii transnistrene.
În continuare, prin înţelegere prealabilă cu doi angajaţi ai unei companii specializate în evacuarea şi transportarea autovehiculelor, au ambarcat automobilul cu poliţistul la volan, transportîndu-l, contrar voinţei sale, în or.Tiraspol. Preţ de 7 ore, poliţistului nu i s-a permis să părăsească automobilul, fiind blocat de angajaţii structurilor rmn. Pe acest caz, Procuratura Republicii Moldova a declanşat o cauză penală pentru răpirea unei persoanei şi răpirea mijlocului de transport fără scop de înstrăinare, săvârşită de două sau mai multe persoane.
Recent, unul dintre reprezentanţii firmei de transport, care a participat la evacuarea poliţistului a fost reţinut pe teritoriul Republicii Moldova. Procurorii au solicitat plasarea acestuia în arest preventiv, însă instanţa de judecată i-a schimbat măsura de reprimare, dispunînd cercetarea acestuia în stare de libertate. Astfel, inculpatul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, verdictul fiind dictat în lipsa sa. Sentinţa instanţei de judecată va fi pasibilă de executare în momentul rămînerii definitive a acesteia.
Urmărirea penală în privinţa celorlalţi complici la comiterea infracţiunii a fost disjunsă într-o procedură separată, ultimii fiind anunţaţi în căutare internaţională.