Guvernul va aproba săptămâna aceasta Regulamentul ce ține de modul de stabilire şi plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a precizat că pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate, solicitantul poate să se înregistreze pe platforma online compensatii.gov.md sau să fie înregistrat asistat prin depunerea unei cereri, completate pe suport de hârtie sau prin declararea informațiilor către registratori.

Solicitanții de compensații vor avea dreptul de a se înregistra în sistemul informațional  o singură dată pe an și vor putea modifica datele declarate timp de cel mult cinci zile de la înregistrare.

„La completarea cererii, solicitantul va include în componența familiei numai persoanele care locuiesc cel mult opt luni pe an sau pe patru luni pe perioadei rece a anului în locuința declarată. O persoană fizică declarată într-o anumită locuință nu poate fi inclusă într-o altă cerere. În cerere se vor declara și veniturile obținute de gospodărie, dar la declararea veniturilor se pot omite venituri care sunt legate de anumite îndemnizații”, a menționat ministrul Spatari.

Persoanele care nu se vor înregistra li se va atribui automat categoria medie de vulnerabilitate. Platforma compensatii.gov.md va fi lansată la începutul săptămânii viitoare.

Lunar, cheltuielile necesare pentru compensații constituie 1 miliard lei. Pentru anul 2022 vor fi necesare 870 mii lei (pentru luna noiembrie, plata fiind în luna decembrie 2022) și circa 4,5 miliarde lei pentru perioada ianuarie – martie (în luna ianuarie 2023 plata se va efectua pentru luna decembrie 2022, iar în aprilie 2023 – plata se va efectua pentru luna martie 2023).

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE