Președintele Maia Sandu nu este sigură că va participa la dezbaterile elctorale la prezidențiale. Totuși șeful statului a dat de înțeles că va urmări cu atenție cum vor evolua lucrurile în campania electorală.
„Dezbaterile sunt un element util al democrației, atunci când cei care particiipă în aceste dezbateri își doresc ca să se dezbată pe subiecte concrete și într-un mod civilizat. Atunci când, însă, mai mulți candidați transformă dezbaterile într-un spectacol de prost gust, acestea nu mai ajută cetățenii să-și formeze o opinie. Din păcate avem în această campanie mai mulți candidați care au alte scopuri” Participați sau nu? „Nu am spus asta, o să vedem cum vor evolua lucrurile ”, a spus Maia Sandu.
Totodată ea mai spus că nu va folosi mașina de serviciu, dar și va limita ieșirile publice, vizitele și întrevederile pe perioade campaniei electorale. „E de bun simț”, a declarat șefa statului la emisiunea „ÎnProfunzime” de la ProTV.
„Pe perioada de campanie pentru măsurile și activitățile electorale eu voi folosi altă mașină decât cea de serviciu. De semenea, voi limita acțiunile publice, care ar putea fi văzute ca acțiuni pe care le folosesc în scop electoral, deci, întâlnirile sau oricare alte întrevederi unde m-aș prezenta în calitate de președinte, inclusiv vizitele oficiale. Bineînțeles, în momentul campaniei regulile se schimbă, chiar dacă sunt reguli foarte clar scrise în lege, dar este de bun simț ca să întreprindem toate măsurile să nu existe asemenea acuzații. Echipa care va lucra cu mine va degreva din funcție, căci în cazul lor legea nu permite acest lucru. Depun toate eforturile ca să nu existe aceste conflicte și să nu fie interpretate aceste acțiuni altfel”, a menționat șeful statului.