Parlamentul din Republica Moldova a aprobat în prima lectură un proiect de lege care înăsprește semnificativ sancțiunile pentru traficul și promovarea drogurilor, inclusiv în mediul online.
Inițiativa, elaborată de Ministerul Afacerilor Interne și susținută de 89 de deputați, introduce noi prevederi în Codul penal și contravențional, menite să combată mai eficient răspândirea substanțelor interzise.
Una dintre cele mai importante modificări vizează protecția minorilor. Proiectul prevede pedepse de până la 5 ani de închisoare pentru atragerea acestora la consum de droguri, iar în cazuri agravante — cum ar fi folosirea violenței sau implicarea instituțiilor de învățământ — sancțiunile pot ajunge până la 10 ani de detenție.
De asemenea, sunt înăsprite pedepsele pentru implicarea minorilor în activități ilegale legate de droguri, inclusiv distribuția sau organizarea spațiilor pentru consum. În aceste cazuri, limitele de pedeapsă cresc până la 8 ani de închisoare.
Un element nou al proiectului îl reprezintă sancționarea utilizării rețelelor sociale pentru promovarea sau vânzarea drogurilor. Astfel, persoanele care facilitează consumul prin intermediul platformelor online riscă între 2 și 4 ani de închisoare, iar în cazurile mai grave — inclusiv implicarea grupurilor criminale — pedepsele pot ajunge până la 12 ani.
Documentul prevede și sancțiuni pentru persoanele juridice implicate în astfel de activități, inclusiv amenzi, interdicții sau lichidarea companiei.
Totodată, proiectul introduce amenzi pentru cei care nu intervin sau ascund cazuri de consum de droguri, în special în instituții frecventate de minori.
Autoritățile justifică aceste măsuri prin creșterea alarmantă a cazurilor legate de droguri. În ultimii ani, au fost înregistrate peste 7.000 de infracțiuni și peste 20.000 de contravenții, iar cantitățile de droguri sintetice confiscate sunt în creștere.
Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua înainte de adoptarea finală.


