Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Dubai, după ce a învins-o în 3 seturi pe Donna Vekic, scor 3-6, 6-3, 7-5. Pentru un loc în semifinale, sportiva din România se va duela cu Marketa Vondrousova, campioana de la Wimbledon 2023.

Sorana Cîrstea se simte ca "peștele în apă" în Orientul Mijlociu. La Abu Dhabi (WTA 500) a făcut sferturi de finală, iar la Doha (WTA 1000) s-a oprit în turul secund, fiind învinsă de Iga Swiatek, dar a revenit mai puternică la Dubai, unde face un turneu mare. După ce a trecut fără să piardă set de Sofia Kenin și Veronika Kudermetova, românca a mai obținut o victorie importantă, în fața Donnei Vekic, cea care o eliminase în runda a 2-a pe Aryna Sabalenka.

Înaintea partidei de azi, cele două jucătoare se mai întâlniseră de alte 5 ori, iar Sorana a câștigat 3 dintre dispute. Toate succesele româncei au fost obținute în 3 seturi, iar istoria s-a repetat. Cîrstea a început furibund, distanțându-se repede la 3-0, dar croata nu a cedat și, după ce a câștigat un game lung pe propriul serviciu, a egalat la 3. Sorana i-a tăiat elanul adversarei cu un game alb la serviciu, dar Vekic a făcut ușor 4-4. Românca și-a pierdut apoi serviciul și Vekic a servit pentru meci. Aflată cu spatele la zid, sportiva noastră a făcut un game de retur excelent și a rămas în meci. Ulterior a trecut în față (6-5) și apoi a mai reușit un break și a putut declanșa bucuria.

Așadar, Sorana Cîrstea s-a calificat pentru a 2-a oară în carieră în sferturile de finală de la Dubai. În 2014, Cîrstea s-a oprit în această fază a competiției, fiind învinsă fără drept de apel de Caroline Woszniacki (1-6, 2-6).

Joi, Sorana va încerca să atingă pentru prima dată semifinalele turneului din Emiratele Arabe Unite, dar misiunea sa nu va fi deloc simplă. Adversara româncei va fi Marketa Vondrousova, nimeni alta decât campioana de la Wimbledon de anul trecut. În optimi, sportiva din Cehia a trecut fără probleme de Liudmila Samsonova, cu un dublu 6-2.

Sorana Cîrstea și Marketa Vondrousova s-au mai întâlnit de 3 ori în carieră, iar românca s-a impus în două rânduri. Cehoaica a câștigat primul meci direct, în turul 3 de la Australian Open 2021 (6-2, 6-4), dar Sori și-a luat revanșa la St.Petersbutrg 2023 (7-5, 3-6, 6-4). Ultima confrunare dintre cele două a avut loc anul trecut, în optimile turneului WTA 1000 de la Miami, unde Cîrstea s-a impus cu 7-6, 6-4.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE