Fondul Ecologic Național a aprobat cererea depusă de Primăria municipiului Bălți în luna aprilie privind modernizarea parcului de autospeciale pentru salubrizare. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, reprezentant al Partidului Nostru, Alexandr Petkov. El a subliniat că o parte din mijloacele financiare pentru achiziția a două autospeciale vor fi oferite sub formă de grant, iar cealaltă parte va fi alocată din bugetul municipal.

„Grantul va constitui 2 milioane de lei, iar alte 400 de mii de lei vor fi achitate din bugetul municipal pentru achiziția acestor două autospeciale, fiecare având un volum de 10 metri cubi. (…) Achiziția celor două autospeciale este prevăzută în bugetul pentru anul 2026. Implementarea proiectului va începe de la începutul anului”, a precizat Alexandr Petkov.

În plus, potrivit primarului de Bălți, în perioada următoare, municipiul va procura și un vehicul pentru salubrizare marca Iveco, cu un volum de 15 metri cubi, care va completa parcul de tehnică specializată al serviciilor comunale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE