Ascensiunea liderului PLDM, Vlad Filat, este demna de orice manual de istorie politica, fie a Republicii Moldova sau a altui stat în tranziţie. Acumulând capitalul iniţial pe rol de angajat în procesul de privatizare, venind în politica prin trădarea partidului în care si-a început calea, Filat a ajuns să achiziţioneze o treime din acţiunile Parlamentului. O istorie de succes, mai puţin ca a Moldovei.
Puterea, insa, în cel mai bun caz, l-a ameţit pe Filat. Aceasta au spus-o toţi care au plecat de lingă el în toţi aceşti ani. Toţi cei care au început împreuna cu actualul premier povestea acestuia, i-au întors spatele.
Toţi spun ca de vina este arogantă şi nedorinţa acestuia de a-i vedea sau auzi pe cei din jur. Nedorinţa de a admite alte păreri, deci de lauda. Nedorinţa de a ceda în cazul unor sfaturi utile din partea celor apropiaţi.
Calin Vieru a încercat sa plece frumos, poetic. El a spus ca iese din rândurile formaţiunii pentru ca ar fi "alcătuit din alte elemente care nu se regăsesc în tableta lui Mendeleev", iar stofa sa "provine de la un alt croitor" şi probabil din acest motiv nu se mai regăseşte în PLDM. "Am decis decât sa fiu codaş la oraş, mai bine sa fiu fruntaş la sat", a spus Calin Vieru.
După el a plecat si Vitalie Nagacevschi. El spunea ca am fost marginalizat. Trebuia să mă transform intr-un mecanism mut de vot, fără să mai interviu, fără să pot sa-mi exprim opinia.
Alexandru Tanase, în funcţia de vicepreşedinte PLDM, a trântit uşa, dar elegant, cum o poate doar el. Plecarea acestuia a fost transformat intr-un show cu lacrimi si luări îndelungate de rămas bun.
Ultima piesa grea din PLDM, dar probabil şi ultima în general, a fost Mihai Godea. Nu as vrea ca acestia (n.a. cei pe care Godea i-a adus in PLDM) să ridice mâna împotriva voinţei lor şi din acest motiv mă retrag, a spus Godea.
Fiecare plecare a confirmat încă o dată, direct sau tacit, ca funcţia şi bogăţiile căzute din podul statului, l-au transformat pe Vlad Filat într-un tiran fără frica de lege şi chiar de Dumnezeu.
Pretinsele aventuri amoroase ale acestuia cu prezentatoarea Angela Gonta, care nu au fost confirmate, dar nici infirmate de nici una dintre părţi, a fost ultima picătura pentru soţia lui Filat. Ea, la fel ca şi ceilalţi, a decis să aleagă libertatea, decât să satisfacă, ocazional, poftele tiranului.
Chiar si bodigardul l-a părăsit pe Filat şi a decis să lupte pentru viitorul luminos al ţării de unul singur. Cine a mai rămas lângă Filat? Ce care nu obosesc să-i cânte osanale de dimineaţa până seara şi să dea afirmativ din cap la orice idee a Sefului. Doar acei care orbise spun - Da şefu! Dar şi acestea rămân din ce în ce mai puţini, fiind jertfiţi de Şefu, în jocurile sale cu legea. Vicol, Bodiu, Negruti riscă, în urma scandalurilor din ultimul timp, deja sa nu mai plece benevol, ci sa fie escortaţi spre ieşire.