Pagubele produse de inundaţiile din acest an din R. Moldova se ridică la 970,72 mln lei, potrivit unui raport privind evaluarea necesităţilor post-dezastru audiat ieri, 8 septembrie, în cadrul şedinţei Guvernului.

Datele estimative arată că daunele şi pierderile suferite ca urmare a inundaţiilor se ridică la 535,25 mln lei. Totodată, experţii menţionează că schimbările aferente ce afectează fluxurile economice vor dura în timp, reflectându-se în anii următori, inclusiv în funcţie de eficienţa activităţilor de redresare şi reconstrucţie după calamitate.
Până la sfârşitul acestui an Guvernul va avea nevoie de 393,62 mln lei pentru satisfacerea necesităţilor de redresare pe termen scurt şi de 574,29 mln lei pentru eforturile de redresare şi reconstrucţie pe termen mediu, până în luna iunie 2012.
Raportul dat urmează să fie examinat detaliat în cadrul unei şedinţe comune care va avea loc la Guvern vineri, 10 septembrie curent, cu participarea donatorilor.
Menţionăm că, în urma inundaţiilor din acest an, au fost inundate mai multe localităţi din diferite raioane ale republicii. Cel mai mult a avut de suferit raionul Hânceşti, unde autoritatile au început construirea a peste 700 de case pentru sinistraţi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE