Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin vrea să acorde localităţii Vadul lui Vodă statut de municipiu. Anunţul a fost făcut de către Voronin, marţi, 23 iunie, în cadrul unei şedinţe de lucru, se arată într-un comunicat al preşedinţiei.
Şeful statului a subliniat necesitatea examinării problemei cu privire la modificarea statutului teritorial-administrativ al oraşului Vadul lui Vodă sub toate aspectele, în special, juridico-organizatoric, cerând persoanelor responsabile prezentarea de propuneri în acest sens.
Concomitent, Vladimir Voronin a solicitat elaborarea unui program amplu de dezvoltare social-economică a oraşului Vadul lui Vodă.
Potrivit lui Voronin, modificarea statutului localităţii va contribui la dezvoltarea economică şi valorificarea potentialului turistic al regiunii.
Solicitat, viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, crede, însă, că această transformare nu va fi benefică.
Vadul lui Vodă este un oraș ce face parte din componența municipiului Chișinău și are o populație de circa 5 mii de locuitori. Primarul localității este comunistul Iuri Onofriciuc, care candidează pe listele PCRM, aflându-se pe locul 82 în listă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE