Deputații BCS Vlad Bătrîncea și Vladimir Voronin, au prezentat în cadrul unui briefing un proiect de lege privind neutralitatea permanentă a Republicii Moldova. Deputații opoziției revin la ideea promovării acestui concept după ce anterior au mai prezentat proiecte similare

Proiectul de lege al BCS conține prevederi și mecanisme speciale de apărare a normei constituționale. Proiectul de lege, include, în special, prevederi cu privire la rolul neutralității permanente, interdicția asupra dislocării trupelor străine, neparticiparea în acțiuni militare și reguli privind încheierea acordurilor internaționale în domeniul militar. Unul dintre articolele proiectului propune norme cu referire la demilitarizarea Republicii Moldova:

„Înțelegem condițiile în care ne aflăm, avem probleme teritoriale care trebuie soluționate pașnic”, a subliniat Vlad Bătrîncea. Deputatul a amintit că în anul trecut Parlamentul Republicii Moldova a aprobat conceptul de securitate națională, care, însă, nu conține niciun cuvînt despre statutul de neutralitate al Republicii Moldova. De asemenea, vicepreședintele Parlamentului a atras atenția asupra modului în care norma constituțională este interpretată în discursurile reprezentanților guvernării. Potrivit lui Vlad Bătrîncea, adoptarea unei legi speciale are ca scop stabilirea principiilor pe baza cărora vor funcționa toate instituțiile statului. Președintele fracțiunii a subliniat că inițiativa BCS nu este un proiect geopolitic de conjunctură, și nici o dogmă. Proiectul este elaborat cu scopul de a organiza dezbateri publice pe platforma parlamentară pentru a unifica opiniile majorității deputaților.

Bătrîncea și-a exprimat încrederea că problemele neutralității și asigurării păcii și securității trebuie depolitizate. El a menționat, de asemenea, că statutul neutru al Republicii Moldova trebuie recunoscut la nivel internațional. „sîntem un stat pașnic, vrem să trăim în pace cu toată lumea și nu vrem ca țara noastră să devină o carte de schimb în jocurile geopolitice ale statelor mari”, a subliniat Vlad Bătrîncea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE