Olanda s-a calificat în semifinalele Campionatului European, după ce a învins Turcia cu 2-1. Naționala lui Montella a condus la pauză, dar "Portocala Mecanică" a întors meciul în doar 6 minute din partea secundă și va juca împotriva Angliei pentru un loc în ultimul act.

Primele 3 sferturi de finală de la EURO 2024 au avut nevoie de prelungiri și două dintre ele chiar de penalty-uri pentru a-și se stabili câștigătoarele. Nu mult a lipsit să se întâmple la fel și în ultimul meci din această fază, cel dintre Olanda și Turcia, dar în cele din urmă "Portocala Mecanică" s-a impus în 90 de minute, scor 2-1.

Așadar, Olanda este ultima echipă calificată în semifinalele Campionatului European, unde se va duela cu Anglia, miercuri seara. În prima semifinală se vor confrunta Franța și Spania, cu o zi mai devreme. Pentru Olanda, aceasta este prima prezență în careul de ași la turneul continental, după o pauză de 20 de ani. În 2004, batavii terminau pe locul 3.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE