Ofițerii Centrului Național Anticorupție au desfășurat astăzi percheziții la Ialoveni și în capitală la patru operatori din domeniul transportului, vizați într-o anchetă de corupere pasivă și activă

Potrivit CNA, transportatorii sunt bănuiți de transportarea ilicită a articolelor de tutungerie și altor mărfuri prin eludarea procedurilor vamale.

Conform materialelor procesului penal, s-a stabilit că mai mulți operatori de transport împreună cu persoane necunoscute, sub pretextul desfășurării activității de transportare a pasagerilor, mărfurilor şi coletelor neînsoțite, transportă ilicit produse de tutungerie şi alte mărfuri, prin ocolirea controlului vamal și neachitarea taxelor. Pentru aplicarea acestei scheme, bănuiții ar fi transmis bani unor persoane publice.

În total, au avut loc 15 percheziții la birourile, domiciliile și automobilele bănuiților, trei persoane având statut de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE