Oleg Cernei, consilier municipal din partea Alianței Moldova Noastră (AMN) a anunțat joi, 10 decembrie că părăsește partidul, dar rămâne în continuare la Primărie.
Cernei părăsește partidul anunțând că mai mulți consilieri locali au făcut același lucru și mai intenționează să o facă și alții, dar totodată regretă că ”sunt multe persoane brave care se află în AMN”, a spus Cernei.
”AMN are nevoie de o schimbare, de o reformare a partidului și dacă nu va fi schimbat liderul partidului partidul va pierde și mai mult în sondaje”, a adăugat Cernei.
În perioada cât a fost membru a înțeles că în interior este o dictatură, dar nu democrație așa cum declară liderul AMN. ”Din moment ce aderă cineva la partid este filmat, pozat și urmărit și toată informația se află la președinte”, a afirmat Cernei.
Cernei a mai spus că a mai avut câteva convorbiri telefonice cu liderul AMN, Serafim Urechean pentru a reveni asupra declarațiilor făcute, dar ”eu cred că este o decizie asumată și o să mă regăsesc într-o altă echipă, într-o altă generație de politicieni care au altă viziune asupra democrației în interiorul partidului”.
Contactat de Politik, liderul AMN, Serafim Urechean a spus ”nu mă interesează subiectul, este dat afară din partid încă din luna august”.
Referitor la acuzațiile aduse la adresa AMN, Urechean a spus că ”Cernei nu are dreptul să aducă acuzații unui partid a cărui nu este membru”.
Dacă va adera sa nu la un alt partid, Cernei încă nu a spus, dar a menționat că în curând va veni cu alte declarații pentru presă.
Oleg Cernei a fost membru AMN din anul 2003, activând în calitate de consilier municipal două mandate consecutiv.