Liderii comunităţilor de afaceri din Moldova au prezentat miercuri, 9 decembrie, Declaraţia privind impozitarea, exportul, importul şi producerile vamale.
Documentul a fost prezentat ministrului Economiei, viceprim-ministrului,Valeriu Lazăr, în cadrul unei întâlniri de lucru, facilitate de IDIS „Viitorul”, în cadrul activităţilor Agendei Naţionale de Business.
Documentul dezbătut miercuri reprezintă rezultatul a trei luni de consultări cu asociaţiile de business şi conţine un set de măsuri mediate, care ar trebui să le întreprindă autorităţile. Printre acestea Asociaţiile de business au propus abrogarea prevederilor normative care permit aplicarea sancţiunilor agenţilor economici chiar şi în lipsa daunei cauzate bugetului de stat şi fondurilor bugetare, introducerea ratei unice a impozitului pe venit pentru persoanele fizice, majorând venitul neimpozabil până la nivelul minimului de existenţă.
De asemenea, business-manii consideră necesară modificarea legislaţiei în scopul aplicării sancţiunilor pentru neachitarea impozitelor sociale şi de pensii din momentul achitării salariului, şi nu a calculării acestuia, schimbarea modului de administrare a achitării şi rambursării accizelor pentru producţia destinată exportului, fie prin eliberarea „în credit” a timbrelor de accize pentru producţia destinată exportului, fie prin returnarea necondiţionată a banilor la momentul prezentării documentelor ce confirmă efectuarea exportului. Totodată, a mai fost solicitată şi anularea TVA la importul echipamentului şi utilajului de producere.
Valeriu Lazăr a menţionat că problemele cu care se confruntă asociaţia de business trebuie soluţionate "treptat, prin compromise, în scopul atingerii unui efect social pozitiv durabil". Ministrul a propus iniţierea unui dialog permanent între stat şi mediul de afaceri şi organizarea periodică a întrevederilor comune pentru căutarea unor soluţii eficiente. “Voinţă este, dorinţă este, trebuie să lucrăm împreună, deoarece soluţiile practice pot fi găsite doar de acei care cunosc problemele îndeaproape. Noi avem nevoie de această experienţă şi competenţă”, a spus Lazăr.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE