Reprezentanții partidelor din fosta Alianță vor relua astăzi, 18 martie, negocierile privind crearea unui nou Cabinet de Miniștri, anunță Politik.md. După o pauză de de câteva zile, aceștia vor reveni la masa de tratative pentru a negocia noile prevederi privind un nou accord al AIE.
Săptămâna trecută, reprezentanții partidelor din fosta coaliție de guvernare s-au întrunit de 2 ori și au declarat presei că discuțiile au un caracter pozitiv și că urmează să formeze o majoritate parlamentară, care să poată desemna un nou Guvern. Cele trei partide au ininițiat discuții, după ce președintelele Nicolae Timofti a anunțat că va purta negocieri pentru desemnarea unui nou premier, în cel mai scurt timp. Potrivit liberalului Valeriu Munteanu, grupul de negociatori a avut nevoie de câteva zile libere, deoarece au avut foarte multe teme pentru acasă de pregătit.
Din grupurile de negociatori ai PL fac parte: Anatol Șalaru, Corina Fusu și Valeriu Munteanu. Din partea Partidului Liberal Democrat: Iurie Leancă, Liliana Palihovici și Valeriu Streleț, iar din partea Partidului Democrat - Valeriu Lazăr, Igor Corman și Andrian Candu.