În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului a fost numită o nouă viceministră la Educație, anunță Politik.md.
Ministra Educației, Corina Fusu, a propus-o pe Nadejda Cristea în această funcție. Nadejda Cristea ese bsolventa a USM facultatea de bibliografie si ulterior istorie, a condus revista „Pro Didactica”, fost director al liceului „Pro Succes”.
Guvernul a susținut această candidatură, iar premierul Valeriu Streleț i-a dorit mult succes în activitate.
În cadrul aceleiași ședințe a fost eliberat din funcție Iulian Postica din funcția de viceminsitru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, iar în locul lui a fost numit Vitalie Rapcea. Vitalie Rapcea a lucrat în cadrul ASEM, în cadrul secretariatului Parlamentului. Este economist de profesie.
Cu un nou viceministru s-a ales și Ministerul Mediului, după ce tot astăzi a fost eliberat din funcție Lazăr Chirică. În locul acestuia a fost numit Andrian Delinschi.
O demisie mai puțin obișnuită l-a vizat pe directorul general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Și asta pentru că Alexandru Ciobanu se află acum în concediu medical.
El a fost demis din funcție pentru neregulile depistate în activitatea sa, mai ales după ce în presă au apărut un șir de informații cu privire la acțiunile ilegale comise de vicedirectorul ANSA. Ba mai mult, acesta a amenințat un reporter Rise Moldova, după ce o investigație jurnalistică a demonstrat coruptibilitatea vicedirectorului.
Informația a fost prezentată chiar de premierul Valeriu Streleț, care a precizat că discutase anterior de mai multe ori cu Alexandru Ciobanu referitor la acest subiect. „Am concluzionat că schimbarea nu a fost sesizată, de aceea am cerut dlui Porcescu să fie inițiată eliberarea sa din funcție.
Hotărârea va intra în vigoare la data încheierii concediului medical al acestuia, deși el practica sportul. Rog dl Porcescu să asigure îndeplinirea obligațiilor până la numirea altei persoane. Trebuie să luăm asemenea măsuri și nu voi ezita să propun asemenea acțiuni când se vor face presiuni asupra reprezentanților presei”, a specificat Valeriu Streleț.
Menționăm, că centrul de investigații jurnalistice RISE a publicat la 19 august un material privind presupusa eliberare de certificare fitosanitare false de către ANSA, Ciobanu l-a sunat pe reporterul RISE Vladimir Thoric, amenințându-l cu represalii pentru că s-ar fi lăsat plătit de cineva ca să scrie articolul. În urma materialului RISE, chestiunea certificatelor false a ajuns obiectul unei anchete a Centrului Național Anticorupție. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE