Novak Djokovic s-a imps la capătul unui meci de 4 ore și 29 de minute și continuă să viseze la al 25-lea titlu de Grand Slam. Pentru a doua oară în ultimii 3 ani, Lorenzo Musetti l-a condus pe Djokovic pe zgura de la Paris. Nici de această dată italianul nu a reușit să-l învingă.

Novak Djokovic a avut mari probleme cu jucătorii italieni în 2024. Liderul clasamentului mondial a revenit spectaculos și a făcut încă un pas spre titlul de Grand Slam cu numărul 25, după un meci care a durat patru ore și jumătate și s-a terminat la ora locală 03:06.

Nole s-a impus în cinci seturi în fața italianului de pe locul 30 ATP, scor 7-5, (4)6-7, 2-6, 6-3, 6-0.

Pentru Novak Djokovic urmează un meci cu Francisco Cerundolo (27 ATP), jucător argentinian care îi poate pune probleme sârbului pe zgură. Cei doi se vor întâlni pentru prima oară.

După victoria cu Musetti Nole deţine acum recordul pentru cel mai târziu sfârşit de meci din istoria French Open. Precedentul record era sfertul de finală dintre Rafael Nadal şi Jannik Sinner, care s-a încheiat la ora 01:26, în octombrie 2020.

Novak Djokovic l-a egalat pe Roger Federer în ceea ce priveşte numărul de victorii la turneele de Grand Slam: 369.

Victoria cu Musetti este a 95-a din cariera lui Djokovic pe zgura de la Roland Garros.

Djokovic a fost învins anul acesta de italienii Jannik Sinner (semifinale Australian Open) și Luca Nardi (turul trei la Indian Wells), dar și de norvegianul Casper Ruud (semifinale Monte Carlo Masters), chilianul Alejandro Tabilo (turul trei la Roma Masters) și cehul Tomas Machac (semifinale ATP Geneva).

Sârbul nu are niciun trofeu cucerit în 2024, dar se menține pe poziția nr. 1 în ierarhia tenisului, fiind cel mai bătrân tenismen care conduce clsamentul ATP.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE