Partidul Nostru s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Candidatul formațiunii, Nicolae Margarint a lansat un mesaj către cetățenii cu nevoi speciale.
„Astăzi, în Republica Moldova, fiecare al 15-lea cetățean trăiește cu nevoi speciale. În total, peste 162 000 de oameni duc o luptă zilnică cu probleme mai mari decât ale semenilor lor, dintre care peste 11 000 de copii.Ne propunem ca fiecare persoană cu nevoi speciale care atinge vârsta de pensionare să primească ambele pensii – atât pensia pentru limită de vârstă, cât și cea de dizabilitate. Acești oameni au muncit, au contribuit, au suferit mai mult decât alții și au nevoie de sprijin real, nu de umilințe și birocrație. Vom revizui și obligativitatea confirmării anuale a gradului de dizabilitate. Nu putem cere oamenilor să demonstreze în fiecare an că nu s-au vindecat miraculos! Vom investi fiecare leu în oameni, nu în scheme și lux pentru privilegiați! E timpul să fim împreună!”.


