Republica Moldova va participa la parada de 9 mai din Piața Roșie de la Moscova și va trimite 70 de soldaţi. Despre aceasta a anunțat preşedintele interimar Mihai Ghimpu, vineri, 22 aprilie, într-o conferință de presă.
”Vom participa, dar mă tem să nu ne facem de ruşine fără o pregătire, pentru că nu este aşa de simplu să mergi în această coloană”, a explicat Ghimpu.
De asemenea, președintele interimar a menționat că aceasta a fost decizia Alianței pentru Integrare Europeană ”şi o respect”, dar Ghimpu nu este de acord ”eu în calitate de preşedinte interimar a trebuit să mă conformez acestei decizii”.
”Republica Moldova nu a avut până acum parade unde au fost antrenaţi ostaşii și reieşind din faptul că este un timp prea scurt să-i antrenezi, bugetul ministerului Apărării, dar şi din alte considerente am dat dispoziţie să nu participăm la paradă, însă în urma ședinței de ieri cu AIE mi-am modificat hotărârea”, a spus Ghimpu.
Președintele interimar este nemulțumit și de faptul că ministerul Apărării a primit invitația de a participa de la omologul său rus foarte târziu, pe 24 martie. ”Celelalte state care au ştiut că vor merge se pregătesc de 3 lui, dar ai noştri vor începe pregătirile de azi, de aceea mă rog Domnului să fim prezentaţi onorabili, să nu leşine nimeni, să nu rămână în urmă de ceilalţi”, a menționat Ghimpu.
Menționăm că Federaţia Rusă va sărbători la 9 mai 65 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, victoria din 1945 împotriva Germaniei naziste.