Două minore au devenit victimele unui bărbat de 60 ani, care le-a supus perversiunilor sexuale. Acum, omul va apărea pe banca acuzaților pentru faptele sale, anunță Politik.md. 
Procedura penală a fost pronită în baza unei plângeri depuse la Procuratură de către mama uneia dintre fete. Femeia invocă faptul că bărbatul a săvârşit acţiuni perverse în privinţa fiicei sale minore şi a prietenei acesteia, care au vârste de 11 şi respectiv 12 ani.
În cadrul investigaţiilor, s-a stabilit că, în perioada anilor 2013-2014, suspectul, activa în calitate de paznic la o parcare auto din sectorul Buiucani, aflată chiar în preajma unui liceu.
Profitând de faptul că la parcare veneau elevi pentru a hrăni căţeluşi, acesta îi ademenea cu dulciuri în ghereta sa, unde îi supunea pervesiunilor sexuale.
Cazul va fi pronunțat de către procuratura Buiucani. Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă până la 7 ani de închisoare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE