Cu ocazia împlinirii a 32 de ani de la semnarea Declarației de Independență și proclamarea Independenței Republicii Moldova, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a postat un clip video în care felicită Republica Moldova și cetățenii țării noastre.
„În ochii lor, Moldova e bogată - clădită pe truda lor, moștenire transmisă copiilor.
În ochii lor, Moldova are viitor - construit acasă cu încredere.
În ochii lor, Moldova este în pace și siguranță - pentru cei dragi, pentru neam.
În ochii lor, Moldova e peste tot în lume - omul sfințește locul.
În ochii lor, Moldova se dezvoltă - prin munca valoroasă a fiecăruia.
În ochii lor, Moldova e frumoasă - ea crește în mâinile noastre.
În ochii Moldovei se reflectă cu mândrie oamenii noștri.
La mulți ani, Moldova!”


