Fostul premier, Iurie Leancă, a venit cu mai multe mesaje adresate fostului său lider de partid, Vlad Filat. Deşi unul a fost direct adresat acestuia, unele mesaje au fost transmise ceva mai subtil.
Primul mesaj a fost cel că „va spune mai multe detalii despre relaţia sa cu liderul PLDM, în cazul în care va trebui să se apere de unele atacuri sau denigrări”. Asta deşi, spune Iurie Leancă, nu-şi doreşte să „sfele rufele în public”.
Un al doilea mesaj vizează Guvernul. „Voi monitoriza activitatea Guvernului. Aşa că, dacă cineva are impresia că a pus mâna pe Guvern şi poate face tot ce vrea, va trebui să-şi mai potolească poftele!”, a declarat Iurie Leancă în cadrul unui briefing de presă.
Iar cel de-al treilea mesaj a fost adresat direct şefului PLDM, în care i se cere respect faţă de alegerea lui Iurie Leancă. „Lui Vlad Filat îi transmit că, deşi suntem pe drumuri total opuse, câtă vreme va înțelege să respecte alegerea mea şi a colegilor mei, în mine va avea un partener deschis de discuţii. Am făcut multe lucruri bune împreună cândva şi eu mai cred că, dacă va dori, se poate întoarce la cei care l-au votat, la proiectul care l-a definit ca om politic - un om care a promis o Moldovă Europeană şi modernă, fără Voronin şi fără comunişti”, i-a transmis Leancă.
Replica şefului PLDM, Vlad Filat urmează să fie făcută public ceva mai târziu, la ora 15:00. Amintim, că astăzi Iurie Leancă a anunţat că părăseşte PLDM şi îşi creează propriul partid.