Mama Veronicăi Dragalin, Elena Dragalin, a postat un mesaj pe pagina sa de facebook, în ziua când mandatul fiicei sale la conducerea Procuraturii Anticorupție s-a încheiat, înainte de termen. „Mândră că ai rămas om, chiar dacă ai fost înconjurată de hiene. Până și dușmanii te-au poreclit „Very Nice” și te rog așa și să rămâi”, a scris Elena Dragalin, care și-a încheiat gândurile cu un „F. You elegant pentru corupți, profitori, invidioși, cârcotași și tot soiul de gunoi al societății”.

„Mândră că ai plecat din funcție integră și fără mulțumiri din partea guvernării.

Mândră că ai rămas om, chiar dacă ai fost înconjurată de hiene. Până și dușmanii te-au poreclit „Very Nice” și te rog așa și să rămâi. Lumea se schimbă spre bine cu bunătate, nu cu josnicie.

Mândră că ai reușit sa obții respectul colegilor și profesioniștilor corecți din domeniu, dar mai ales al poporului. Mesajele pe care le primim noi în privat, și doar ele contează, depășesc cu mult cele ale martorilor și ale celor duși în eroare de propaganda, care se vad pe rețele.

Te așteptam acasă. Unde nimeni nu-și va bate joc că ai învățat 5 limbi, chiar dacă unele dintre ele le vorbești cu accent și mai strecori câte o greșeală.

Nimeni nu-și va bate joc că ai o diplomă cu majorat în chimie (de fapt pre-med) de la una dintre cele mai prestigioase Universități din SUA, Duke și alta de Juris Doctor, de la o școală de drept care a educat generații de oameni mari, Virginia Law. Aici educația este respectată.

Nimeni aici nu-ți va pune la îndoială cariera de procuror federal, una dintre cele mai respectate profesii pe care cineva o poate practica în justitie.

Aici nimeni nu te va mai invinui ca ești copilul meu.

Ca mamă, eu sunt fericită azi. Ca cetățean și activist civic, mai puțin. Dar nu pierdem speranța pentru un stat de drept în Moldova, cu instituții puternice, cu separarea puterilor în stat, cu politicieni care răspund propriului popor și cu cetățeni mândri de țara lor.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături în acești doi ani și jumătate. Susținerea și cuvintele voastre de încurajare au fost stâlpul de care familia noastră s-a sprijinit în aceasta perioada.

Iar la sfârșit, un F. You elegant pentru corupții, profitori, invidioși, cârcotași și tot soiul de gunoi al societății. Ceea ce nu veți fi voi niciodată este exact ceea ce este Veronica: integră și very nice”, a scris Elena Dragalin.

Marcel Dumbravan a preluat conducerea Procuraturii Anticorupție în calitate de procuror-șef interimar, după demisia Veronicăi Dragalin.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE