“Vorbim despre un regim criminal şi ilegitim, care a comis numeroase acte de genocid şi deportări. Acum avem un raport care cuprinde raţiuni pentru condamnarea regimului comunist. Mai este nevoie doar de voinţă din partea clasei politice din Republica Moldova”, a declarat preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi, 29 iunie.
Membru al Comisiei pentru cercetarea crimelor regimului totalitar comunist, prim-vicepreşedintele MAE, Anatol Petrencu, a precizat că orice amânare nu ar face decât să ştirbească din forţa acestui act simbolic. “Nu numai că avem dreptul moral de a condamna comunismul, dar avem obligaţia pragmatică de a elibera statul de moştenirea păguboasă pe care acest regim a lăsat-o în urmă. MAE va susţine din primele rânduri condamnarea comunismului în Republica Moldova”, a spus Anatol Petrencu.
Referitor la pericolul scindării societăţii, adus în discuţie în dezbaterile publice recente, liderii MAE au declarat că “singura scindare posibilă este cea a clasei politice, iar în acest caz – separarea comuniştilor de anticomunişti ar fi benefică pentru clarificarea lucrurilor pe scena politică”. Mai mult, MAE consideră că o condamnare a regimului totalitar comunist poate avea, pe termen mediu şi lung, un puternic efect de reconciliere naţională.