Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat în cadrul emisiunii „Replica" de postul de televiziune „Prime”, că astăzi, sau mâine ar putea fi anunțată numele candidatului la funcţia de prim-ministru, dar și a celui care va fi propus pentru funcția de speaker.
Democratul afirmă că în scurt timp va fi învestit noul Guvern. „Am pornit de la varianta zero şi până acum am ajuns la o formulă privind partajarea funcţiilor. Formula respectivă a fost întocmită astfel, încât responsabilitatea să fie comună. Luni sau marţi vom aplica această formulă şi vom cunoaşte candidatul la funcţia de premier.
Către jumătatea săptămânii: miercuri - joi, o să ştim care este partidul care va înainta persoana la funcţia de premier și care va fi partidul care va propune speakerul. Deja votul în Parlament pentru componenţa Guvernului, va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, în cel mai rău caz, prima sau a doua zi din săptămâna următoare", a declarat Marian Lupu.
Liderul PDM a mai spus că pledează și pentru participarea celor trei deputaţi neafiliaţi: Iurie Leancă, Eugen Carpov şi Lidia Lupu - la discuţiile privind învestirea Guvernului, dar și la alegerea şefului statului. „Ideea de a invita pe colegii din Parlament a venit tocmai din dorinţa de a asigura deja astăzi procesul de alegere a şefului statului”, a explicat politicianul.
Referitor la profilul viitorului premier, acesta a spus că experiența Guvernului Gaburici a fost o lecție pentru partidele de guvernare, deaceea de astă-dată vor verifica cu minuțiozitate CV-ul și abilitățile viitorului candidat. „Acesta trebui să aibă cunoştinţe economice, să cunoască managementul social. Acesta trebuie să fie o persoană care să nu dezechilibreze clasa politică”, a mai adăugat Lupu.
Menționăm, că potrivit normelor constituționale, Parlamentul are la dispoziție timp până la 12 septembrie să învesteacă în funcție un nou Guvern după ce Gaburici și-a anunțat demisia. De asemenea, liderii partidelor politice de negocieri au anunțat că acest lucru urmează să se întâmple până la sfârșitul lunii iulie. Adică în decurs de 2 săptămâni. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE