Premierul Natalia Gavrilița și ministrul Muncii și Protecției Sociale anunță ce compensații va primi fiecare cetățean la facturi în perioada rece a anului.
”Am avut și anul trecut un mecanism de compensații la plata facturilor. În anul curent, cele mai vulnerabile familii vor primi mai compensații. Pentru asta vor fi alocate 5 miliarde de lei”, a menționat premierul.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, a explicat ce compensații va primi fiecare categorie de cetățeni.
”În perioada noiembrie 2022 - martie 2023, vor fi oferite compensații consumatorilor pentru gaze, energie termică și energie electrică. Volumul maxim compensat se stabilește la 180 de metri cubi de gaze, cu 30 mai mult decât anul trecut. Astfel, pentru consumatorii extrem de vulnerabili, prețul unui cub de gaz va constitui 12 lei, reducerea fiind de 17,27 de lei per metru cub, suma maximă a compensațiilor în factură este de 3010 lei, consumatorii casnici cu vulnerabilitate medie vor plăti 14 lei per metru cub de gaze, reducerea fiind de 15, 27 de lei (plafonul maxim: 2750 de lei), cei care vor face parte din categoria trei vor plăti 17 lei per metru cub, valoarea compensațiilor va fi de 12, 27 de bani”, anunță ministrul.