Estonia își consolidează prezența diplomatică în Republica Moldova și a deschis o ambasadă rezidentă la Chișinău. Ceremonia de inaugurare a avut loc pe 5 octombrie, în prezența ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și a omologului său estonian, Margus Tsahkna.
Șeful diplomației de la Chișinău a declarat că deschiderea misiunii diplomatice va oferi un nou impuls relațiilor dintre cele două state și va facilita cooperarea în mai multe domenii.
„Estonia este un partener de încredere al Republicii Moldova, iar deschiderea ambasadei va da un nou impuls cooperării moldo-estoniene. Sunt convins că misiunea diplomatică va fi un punct de sprijin pentru cetățenii noștri, va facilita contactele dintre oamenii de afaceri și va crea noi oportunități pentru comerț și investiții”, a scris Mihai Popșoi pe rețelele sociale.
La rândul său, ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a reafirmat sprijinul Tallinnului pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru aprofundarea cooperării dintre cele două țări.
„Mă bucur să fiu astăzi aici și să deschidem Ambasada Estoniei la Chișinău, un obiectiv care a fost o prioritate pentru mine. Mesajul nostru este clar: vom continua să vă susținem în drumul către Uniunea Europeană. Sunt convins că ne așteaptă împreună un viitor prosper și sigur”, a declarat oficialul estonian.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, până în prezent, Ambasada Estoniei pentru Republica Moldova își avea sediul la București. Deschiderea unei misiuni diplomatice rezidente la Chișinău va permite o coordonare mai directă a proiectelor și a cooperării bilaterale.
Republica Moldova și-a deschis Ambasada la Tallinn în anul 2006, iar relațiile diplomatice dintre cele două state au fost stabilite în noiembrie 1992.


