Deputații vor examina propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență. În Parlament este așteptat premierul Recean. De asemenea, în lectură finală, vor fi examinate inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor, precum și proiectul legii taxei de stat.
Pe ordinea de zi a ședinței plenare au fost incluse mai multe proiecte care vor fi examinate în a doua lectură – inițiativa legislativă prin care se propune scutirea sindicatelor și patronatelor de achitare a taxei de înregistrare de stat, proiectul de lege privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Tot în a doua lectură va fi examinată ratificarea mai multor acorduri, precum și denunțarea unor acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente.
Deputații vor mai examina, în prima lectură, inițiativa legislativă care presupune reformarea sistemului de asistență socială („Restart”), proiectul privind performanța energetică a clădirilor, precum și modificarea Legii securității statului.
Totodată, urmează să fie adoptat în lectură finală proiectul de lege privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. La acest proiect au venit mai multe avize, inclusiv cel al CNA. Crearea Centrului StratCom ar putea încălca prevederi ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului și prezintă mai multe riscuri de corupție și abuz de serviciu, scrie Centrul Național Anticorupție în avizul său la proiectul de lege, care urmează să fie examinat astăzi în lectură finală în Parlament. CNA a evidențiat multe formulări ambiguue și posibile încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, sugerând deputaților să modifice proiectul de lege.
Tot astăzi Legislativul urmează să examineze în lectură finală mai multe modificări la legislația penală legat de delimitatrea unor competențe între CNA și PA