CUB somează noul Guvern și structurilor speciale să acționeze dacă există un pericol de răsturnare a puterii constituționale de la Chișinău.

„Au trecut 72 de pre de la conferința de presă a șefului statului, care a anunțat că există pericolul unor grupări militare care să răstoarne puterea constituțională de la Chișinău și să ia ostatici. Ne întrebăm câte zile vor mai trece până când autoritățile competente îi vor aduce pe aceștia în cătușe. Republica Moldova nu s-a confruntat niciodată cu un pericol terorist. Noi suntem un popor pașnic. Totuși, dacă în următoarele 24 de ore, noul Guvern nu va rezolva acest pericol invocat de președintele țării, vom considera că avem de a face cu un sabotaj sau o manipulare în actualul moment politic”, a declarat Igor Munteanu. 

Referindu-se la așteptările față de noul Guvern, președintele formațiunii spune că: „Dacă pericolul este real, atunci suntem în măsură să cerem abandonarea parteneriatului strategic cu Rusia, renunțarea la povara acestui parteneriat fals, care nu poate fi decât toxic în contextul războiului. Cerem noului Guvern să recunoască public ingerința Rusiei în treburile interne ale Republicii Moldova, împotriva voienșei noastre, prin menținerea trupelor sale pe teritoriul nostru, fără voința suverană a statului gazdă și în contextul în care Rusia sponsorizează regimul separatist de la Tiraspol. Noul Guvern are datoria de a denunța rolul pretins de Rusia de a fi mediator în formatul 5+2, o impostură tolerată de guvernele anterioare. Cerem MAEIE să aducă la cunoștința ministerului rus al Afacerilor Externe obligația de a reduce personalul la Ambasada sale în Moldova”. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE