Carabinierii au format un cordon în fața casei lui Igor Dodon, acolo unde membri, dar și consilierii socialiști din Consiliul Municipal Chișinău, s-au adunat în fața casei lui Igor Dodon pentru a-și exprima solidaritatea cu acesta. Cele două tabere s-au luat la ceartă, iar la un moment dat a fost nevoie de intervenția carabinierilor.
Igor Dodon și cumnatul său Petru Merineanu au fost reținuți pentru 72 de ore după ce procurorii anticorupție și ofițerii CNA au descins cu percheziții la fostul președinte al țării.
Amintim că, în data de 18 mai, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a dispus pornirea urmăririi penale în dosarul supranumit de presă „Kuliok”. Este vorba despre înregistrările video din vara anului 2019 în care fostul președinte Igor Dodon discută cu Serghei Iaralov și fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, iar cel din urmă i-a transmis lui Dodon o pungă neagră cu calendar.


