Noul director al liceului teoretic „L. Deleanu” din municipiul Chişinău este Ana Gherman, care anterior a deţinut funcţia de director adjunct în instituţia menţionată. Aceasta a fost desemnată în baza unui concurs de către Comisia de profil, anunţă Politik.md.
Candidatura acesteia a fost selectată din cei 4 participanţi la concurs, printre care: directorul liceului „G. Coşbuc” din Bălţi, Rodica Guţu, profesorul la USM, Anatolie Popovici şi profesorul universitar, Ion Croitoru.
Comisia de concurs a fost constituită din şapte membri: viceministrul Educaţiei, Tatiana Potîng, şef secţie Resurse umane la Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport Chişinău, Eleonora Isac, consultant superior, Secţia învăţămînt rezidenţial şi educaţie incluzivă, Ministerul Educaţiei, Anatol Danii, director Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a mun. Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, preşedintele Consiliului municipal Chişinău al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, Margareta Sîrbu, profesoara de fizică Ludmila Bulhac şi o învăţătoare, Liliana Chetrean.
Conform regulamentului, pentru funcţia menţionată pot candida persoane care deţin cetăţenia Republicii Moldova; au studii superioare universitare pedagogice sau superioare universitare corespunzătoare profilului instituţiei de învăţămînt; au vechime pedagogică de cel puţin 5 ani; nu au împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; posedă limba română, iar în localităţile preponderent populate de reprezentanţi ai minorităţilor naţionale – posedă limba română la nivel de comunicare; sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei şi nu au antecedente penale.
Concursul pentru ocuparea funcţiei de director cuprinde două etape. În cadrul primei etape, eliminatorii, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, de evaluare a dosarului, a programului de activitate şi susţinerea interviului.