Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a semnalat o voinţă în găsirea unui compromis cu R. Moldova în privinţa statutului regiunii separatiste, Transnistria. Acest fapt s-a produs după 2 decade de obstacole diplomatice în negocieri privind soluţionarea conflictului dat, informează, Deutsche Presse-Agentur, marţi, 5 aprilie.

Ministrul  rus a discutat la Moscova cu omologul său din R. Moldova, Iurie Leancă, în privinţa unui nou format al misiunii pacificatoare în Transnistria, referindu-se la celelalte cazuri de conflicte îngheţate de pe continent.
„Rusia este gata să-şi scoată, să demonteze şi în caz necesar să distrugă 3 depozite de muniţii din timpul perioadei sovietice”, a spus Lavrov.
Potrivit lui, Moscova şi Chişinăul au fost de acord ca Transnistria să primească un statut special de teritoriu autonom în statul R. Moldova.
„Noi vrem să mergem înainte”, a mai adăugat Lavrov.
Lavrov şi Leancă au fost optimişti în privinţa viitoarelor negocieri, care vor avea loc în aprilie, la Viena.
De asemenea, Lavrov a cerut un răspuns Uniunii Europene referitor la propunerea formării unui comitet multilateral pentru a reglementa disputa.
Iurie Leancă a menţionat că Chişinăul consideră că anume cu suportul Rusiei, va fi stabilită o viziune clară în privinţa reglementării acestui conflict, într-un mod corect pentru toţi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE