Un caz excepțional întâlnit în medicină soluționat cu succes de către medicii IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”. Aceștia au salvat de la moarte o femeie care prezenta sindroame reanimatologice, ce-i puneau viața în pericol.

Pacientă de 51 de ani a fost internată în IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” într-o stare extrem de gravă. Femeia pentru prima dată s-a adresat la doctorii de la locul de trai, acuzând cefalee chinuitoare de mai mult timp.

Aveam dureri insuportabile de cap. Acestea continuau câteva zile la rând, după ce mi-a apărut și febra 37, 5- 37,6. Nu am mai putut răbda, atunci m-am adresat la medici”, a povestit pacienta.

Ulterior spitalizată într-o instituție specializată, inclusiv plasată în terapie intensivă, patologia fiind complicată, poliorganică și polisistemică, în urma mai multor consultări între specialiști, bolnava a fost transferată la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”.

”Femeia a fost internată cu o disfuncție multiplă de organe, de origine septică, cu pneumonie septică abscedantă, cu multiple focare în substanța albă și cu o complicație gravă, dar foarte rară - tromboză a sinusului cavernos. Toate aceste patologii au mai întreținut și sepsisul grav și sindromul de coagulare intravasculară diseminată” a explicat șeful Clinicii Anesteziologie și Terapie Intensivă, prof. Victor Cojocaru.

Pentru a stabili diagnosticul corect și a determina care va fi tratamentul adecvat au fost efectuate o multitudine de investigații și au fost incluși echipe de doctori din instituție.

”În frunte cu administrația, mai mulți specialiști de diferit profil au examinat această pacientă gravă. I-au fost investigați plămânii, rinichii, ochii, vasele sangvine, sistemul nervos central, abdomenul. S-a recurs și la intervenție chirurgicală. Oftalmologii i-au drenat câteva abcese paraorbitale” a subliniat prof. Victor Cojocaru.

”Toate aceste momente ne-au impus să fim extraordinar de atenți și să decurgem la o monitorizare foarte minuțioasă a pacientei. A fost stabilit un spectru larg de măsuri ale terapiei intensive” a adăugat șeful secției Terapie Intensivă generală și toracică, Dinu Condrea.

”Unele măsuri de terapie intensivă se contraziceau. De exemplu, era pericol atât de trombi cât și de hemoragie. Îndeosebi că trombii se aflau în sinusul cavernos, unde această patologie poate provoca sindrom de dislocare cerebrală, poate provoca presarea mai multor structuri anatomice. În același timp, dacă unele patologii prezentau o dinamică pozitivă, altele una negativă”, a menționat prof. V. Cojocaru.

După aproape două săptămâni de luptă pentru viața pacientei, medicii din IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” au reușit să salveze femeia. Focarele din plămâni, creier și ochi s-au închistat. În prezent, doamna este externată acasă, însă urmează să fie monitorizată de specialiști până la însănătoșirea finală.

”Aduc mulțumiri tuturor, care mi-au salvat viața. Acum pot vorbi, mi-am recăpătat vederea, pot respira ușor și nu mă mai chinuie cefaleea”, a spus pacienta. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE