Pe teritoriul Institutului de Medicină Urgentă ar putea fi construită o platformă de aterizare a elicopterelor medicale. O tentativă de a da în folosință o asemenea platformă a avut loc în anii precedenți, dar ea a suferit eșec, iar bugetul de stat a suportat cheltuieli nejustificate

Autoritățile medicale spun că pe teritoriul Institutului de Medicină Urgentă este imperativ necesară construcția unei platforme de aterizare a elicopterelor medicale, pentru a interveni rapid în salvarea vieților omenești, a declarat directorul institutului, Mihai Ciocanu. Managerul spitalului și-a exprimat speranța că acest lucru ar putea fi posibil, odată cu extinderea proiectului transfrontalier SMURD 2.

„O instituție medicală de nivelul Institutului de medicină urgentă trebuie să aibă pe teritoriu o platformă de aterizare a elicopterelor. Noi acum primim pacienții duși de elicopterele SMURD din România pe stadionul Dinamo. Nu este departe de instituția noastră, dar noi pierdem jumătate de oră, dar în situațiile critice această perioadă este colosal de mult. De aceea am vrea să extindem proiectul SMURD-2 și să construim această platformă de aterizare a elicopterelor”.

Amintim că, în acest an urmează să fie construite patru heliporturi pentru elicoptere medicale, dintre care două în municipiul Chișinău. Banii vor fi alocați dintr-un proiect transfrontalier cu România, odată cu lansarea serviciului SMURD 2.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE