Petra Kvitova(nr.15 WTA) a produs surpriza în finala de la Miami Open și s-a impus în fața campioanei de la Indian Wells, Elena Rybakina, (nr.10 WTA) în minimum de seturi 7-6 (14), 6-2,

Kvitova, favorită numărul 15 pe tabloul de la Miami Open, a cucerit titlul duminică la competiția din Florida. Cehoaica, dublă campioană de Grand Slam a început meciul foarte echilibrat până în momentul în care Rybakina și-a cedat serviciul la 4-4. Atunci, Kvitova a avut șansa de a încheia manșa, dar și-a cedat și ea la rândul ei serviciul, în final ajungându-se la un tiebreak extrem de spectaculos. Cehoaica a avut acolo nervi de fier și și-a păstrat calmul, reușind să se impună.

În setul secund, cehoaica a fost mai puternică din start și a obținut un avans greu de cedat, mai ales în condițiile în care Rybakina a avut o zi slabă la serviciu. La 33 de ani, Petra Kvitova cucerește astfel al 30-lea titlu al carierei, al 9-lea titlu WTA 1000.

Din 2018 nu a mai câștigat Petra Kvitova un titlu la acest nivel în circuit. Acum cinci ani, cehoaica reușea să se impună la turneul de la Madrid. Totodată, Petra Kvitova va reveni de luni în Top 10 WTA pentru prima dată din 2021. Până la ediția din acest an, Kvitova nu reușise să treacă de sferturi la Miami.

Acesta a fost și cel de-al 9-lea titlu WTA 1000 pe care Kvitova și l-a adjudecat de-a lungul timpului, egalând-o astfel pe Simona Halep în topul sportivelor cu cele mai multe astfel de trofee.

Singurele două jucătoare de tenis care au câștigat, din 2009 și până în prezent, mai multe turnee WTA 1000 sunt Serena Williams (13) și Victoria Azarenka (10).

Pe de altă parte, Elena Rybakina are parte de un start excelent în 2023, jucătoarea din Kazahstan a jucat finala de la Australian Open, cedând în fața Arynei Sabalenka din Bielarus, mai apoi Rybakina a cucerit trofeul la Indian Wells, după care a jucat și finala de la Miami Open. Rybakina a ratat însă realizarea unei performanțe, pe care doar patru jucătoare din era Open au relizat-o, cea de a cuceri Sunshine Double, atunci când un jucător câștigă titlurile Indian Wells Open și Miami Open consecutiv. La fete, până în prezent, doar Steffi Graf, Kim Clijsters, Victoria Azarenka și Iga Swiatek au realizat asemenea performanță.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE