Un tânăr în vârstă de 27 de ani, locuitor al satul Frumoasa, Călăraşi riscă până la 15 ani de închisoare pentru că a înjunghiat un bărbat. Incidentul a avut loc la 1 februarie, în stul Nișcani, același raion. În ziua cu pricina, suspectul, a venit în localitatea victimei pentru a clarifica un conflict mai vechi. După ce l-a înjunghiat cu un cuțit de buzunar, l-a abandonat într-o baltă de sânge și a plecat în satul de baștină, de unde a luat un taxi local și s-a îndreptat spre Orhei.
Poliția a fost alertată de vecinul victimei, care a declarat că vecinul său zace într-o baltă de sînge. La fața locului, oamenii legii au stabilit că moartea bărbatului a survenit în rezultatul unor lovituri cu cuţitul în regiunea abdomenului și a gîtului.
Învinuitul a fost încătușat la intrarea în satul Peresecina. Acesta se afla într-o mașină de taxi, deplasându-se spre Orhei.
Potrivit MAI, suspectul nu se află la prima abatere de lege, el a fost condamnat la 9 ani privaţiune pentru omor în Federaţia Rusă.
În prezent, suspectul de află în arestul poliţie şi este cercetat penal.