Jurnaliștii de la ziarele locale din Sângerei, ”Ecoul Nostru” și ”Plai Sângerean”, dar și un corespondent regional al postului public de radio au fost împiedicați de garda de corp și consilierii primului ministru Zinaida Greceanîi, candidat PCRM să-și exercite atribuțiile de serviciu, în după amiaza zilei de 15 iulie, transmite Politik.
Cu toate că ședința a fost una publică cu agenții economici din or. Sângerei, reprezentanților presei li s-a spus că pot participa doar ca cetățeni simpli, dar nu au dreptul să facă înregistrării sau să fotografieze.
Solicitat de Politik să comenteze acest incident, responsabilul relații cu presa din cadrul Guvernului, Vitalie Condurațchi a declarat că ”deocamdată primul ministru nu comentează acest fapt, dar urmează să vină cu explicații în timpul apropiat”.
Amintim că săptămâna trecută au mai fost depistate cazuri similare în Glodeni și Dondușeni, iar organizațiile neguvernamentale de media au informat misiunile diplomatice și reprezentanțele străine despre înrăutățirea climatului de funcționare a presei în ajunul alegerilor anticipate din R. Moldova.