Potrivit unui comunicat al MEI, părțile au apreciat pozitiv rezultatele a două proiecte majore pentru dezvoltarea serviciilor de consultanță, implementate de ODIMM, cu asistența tehnică din partea Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională. „ODIMM în parteneriat cu JICA, a lansat în Republica Moldova primul Centru de Consultanță și Asistență în Afaceri (CC&AA). Ne propunem să extindem serviciile de consultanță în regiuni prin intermediul celor 11 incubatoare de afaceri din țară”, a subliniat directorul general interimar al ODIMM, Petru Gurgurov. 

 

 

 

În context, Yoko Takebayashi, a reiterat suportul  JICA de a identifica toate oportunitățile de cooperare tehnică și adaptare a cadrului legal în domeniul antreprenoriatului, oferind astfel posibilitatea sectorului de business din țara noastră să se dezvolte mai dinamic.

 

 

 

Totodată, părțile au stabilit prioritățile privind viitoarele domenii de colaborare în scopul îmbunătățirii mediului antreprenorial din Republica Moldova.

 

 

 

JICA a fost fondată în anul 1974 și este o instituție de implementare a asistenței tehnice, orientată spre dezvoltarea capacităților instituționale, fortificarea întreprinderilor și dezvoltarea resurselor umane pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să inițieze dezvoltarea durabilă economică și socială.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE